vineri, 13 aprilie 2018

3 ani fara cablu tv



   Anul acesta se implinesc 3 ani fara cablu tv la noi in casa.
   Cum? De ce? Serios? Du-te ma de-aici!
   Si acum imi vine sa rad cand imi aduc aminte intrebarea unui unchi venit la noi in vizita chiar in perioada unui campionat (nu stiu care!):
   - Ati intrat intr-o secta?
   Era vadit ingrijorat si ii era teama de raspunsul nostru. Chiar daca l-am asigurat razand ca nu o secta ne-a impus sa renuntam la televizor si ca am luat aceasta hotarare in deplinatatea facultatilor mintale, nu cred ca ne-a crezut.
   De-a lungul timpului, indiferent la cate intrebari am raspuns si indiferent cate beneficii am enumerat, am fost priviti cu suspiciune, cu o spranceana usor ridicata, de toti cei care aflau ca "nu avem televizor". Faptul ca nu platim un abonament tv si ca am ales sa ne petrecem altfel timpul pe care inainte il petreceam in fata televizorului, nu pare logic multora.
   De ce am renuntat la vizionarea programelor tv? Pierdeam foarte mult timp! Ne-am dat seama ca televizorul ne manca viata, ne tampea, ne prostea, ne facea sa vorbim tot mai putin unul cu altul. Nu mergeam in parc pentru ca incepea nu stiu ce desene animate, nu dormeam destul pentru ca urmaream o traznaie (sau mai multe) de serial sau un film in reluare, nu citeam pentru ca era musai sa vad un "nou" documentar redifuzat a mia oara.... Emisiunile de divertisment nu erau deloc comice, dimpotriva. Stirile nu erau deloc stiri, dimpotriva. Filmele erau doar din cele redifuzate, cu foarte mici exceptii. In plus publicitatea! La fiecare 10- 15 minute era un calup publicitar! Ba chiar aceste enervante calupuri publicitare nu le erau de ajuns si faceau "plasare de produse" in timpul filmului/emisiunii/videoclipului. Ajunsese foarte enervant!
   Cand ne trezeam aprindeam televizorul, cand ajungeam acasa aprindeam televizorul, cand ne pregateam de culcare aprindeam televizorul. Eu faceam de mancare cu televizorul aprins, junioara isi facea temele cu televizorul aprins, sotul meu statea la calculator cu televizorul aprins... Nu de putine ori ne-am surprins stand in aceeasi camera toti trei, cu ochii in televizor de cateva ore, fara sa ne adresam niciun cuvant. Mancam in fata televizorului, primeam musafirii in fata televizorului si tot timpul liber il petreceam in fata televizorului. Asta era treaba?
   Am vorbit cu sotul meu si am hotarat impreuna sa scoatem o vreme televizorul din viata noastra. Am facut cerere pentru o intrerupere de 3 luni a abonamentului tv . Eram curiosi sa vedem daca putem sta fara el. Daca nu s-ar fi putut, atunci ceream reconectarea. Ei bine, nu i-am dus dorul nici macar o secunda!  Timpul pierdut in fata televizorului s-a umplut rapid cu o gramada de alte activitati, deci nu am avut timp sa ne plictisim.
   Brusc, fara televizor, ne-am trezit cu o gramada de timp. Aveam timp pentru toate: iesiri in aer liber, mers la pescuit, citit, dormit suficient, jucat table si dixit, mers in parc, organizare si curatenie si cel mai important: comunicam mai mult unul cu altul, precum si cu cei dragi noua. Junioara nu a simtit deloc lipsa televizorului, ba chiar nici cand mergem in alte case nu ramane uitata in fata televizorului. Prefera sa faca altceva.
   Pentru ca ne-a placut foarte mult aceasta schimbare, dupa o luna am reziliat contractul cu furnizorul. Au trecut trei ani de atunci.
   Televizorul inca este in casa noastra. Este folosit ca ecran mai mare pentru vizionarea unor filme de pe calculator. Acum insa putem alege la ce ne uitam si cand ne uitam, suntem mult mai selectivi cu ceea ce alegem sa vizionam si suntem mai liberi sa facem ce vrem.
   Stirile le auzim la radio, deci nu suntem chiar "sub pamant" cum ne-a spus cineva.

sâmbătă, 31 martie 2018

3 obiceiuri de adoptat imediat


   De cand m-a apucat "nebunia" asta cu organizarea, am realizat ca am nevoie de rutina. Aveam nevoie de cateva obiceiuri care sa ma ajute sa incep cu dreptul maretul meu plan.
   M-am gandit mult ce obiceiuri as putea adopta, pe care sa nu-mi fie greu sa le fac in fiecare zi si care sa ma ajute sa ma mobilizez. Initial m-am gandit sa nu las pe maine ce pot face azi, dar acest lucru este mai greu de implementat zi de zi. In plus imi suna mai mult a obligatie, iar eu obligatiile nu le inghit prea usor.
   O alta idee a fost sa devin mai activa si sa profit la maxim de orice timp liber care-mi iesea in cale. Teoria este buna, mai ales daca te gandesti cate poti realiza astfel. Ori de cate ori as fi avut timpi morti in programul meu, as fi putut organiza ceva, sau citi ceva, ori curata ceva. Ei bine, nici asta nu a mers. Chiar daca aveam timp, nu aveam chef. Trageam de timp sau ma apucam de orice alta activitate de omorat timpul, numai sa nu fac ceea ce as fi putut face. Prin asta mi-am dat seama ca era necesar sa-mi doresc sa fac acel ceva pentru a-i putea acorda timpul meu liber. Degeaba imi repetam ca ceea ce trebuia facut TREBUIA facut mai devreme sau mai tarziu si ca ar fi fost ideal sa le rezolv cat mai repede. Daca aveam posibilitatea sa aman, o faceam fara sa ma gandesc de doua ori.
   Cat de tare greseam! In loc sa adopt cateva obiceiuri sanatoase, eu vroiam sa-mi schimb de pe o zi pe alta stilul de a gandi si de a actiona. Cele doua exemple de mai sus, bune ele in fond, erau prea generale si nu ajuta cu nimic o persoana fara experienta si fara o rutina deja bine pusa la punct. Cu alte cuvinte, trebuia sa fiu deja organizata ca sa devin si mai organizata. Nu aveam cum sa sar peste primii pasi, prin urmare le-am acordat importanta cuvenita si am inceput cu inceputul.
   Inainte sa adopt un nou obicei, imi acordam indeajuns timp pentru a transforma obiceiul anterior in rutina. Pana nu imi intra in obisnuinta, nu incercam ceva nou.
   Primul obicei pe care l-am adoptat: nu las vase mudare de pe o zi pe alta. Stiu, nu este mereu usor. Daca ai avut musafiri care au stat pana tarziu sau daca ai avut o zi extraordinar de incarcata, parca nu mai ai chef de spalat vase. Eu una, stiu ca nu am! Ma gandesc atunci cat de fara chef o sa fiu a doua zi dimineata, cand o sa vin in bucatarie si o sa vad mormanul de vase din chiuveta. Cum sa-mi incep ziua bine daca dau cu ochii de vase murdare la prima ora a diminetii? Gandul asta ma motiveaza sa nu las vase murdare pentru a doua zi. Si ce bine este sa vin la bucatarie, sa vad chiuveta goala si vasele curate! Pana fierbe apa pentru cafea pun toate vasele la locul lor si astfel bucataria este in ordine. Uneori ma ajuta si sotul meu la treaba asta cu spalatul vaselor. Daca vrea sa ma rasfete intr-o zi, nu ma lasa sa spal deloc vasele si le spala el. Pentru ca mie imi place sa spal vasele (da, nu glumesc!) nu prea are insa ocazia 😄
   Al doilea obicei adoptat: ma trezesc mai devreme cu o ora fata de ora la care ma trezeam de obicei. Sotul meu nu este inclus in acest obicei, deoarece el la ora 6 este deja la serviciu. Programul meu de lucru la serviciu incepe la 8. Ma trezeam la 7, trezeam copilul, imi faceam obiceiurile de dimineata, trimiteam copilul la scoala la 7.30, la 7.40 ieseam din casa. Parca eram tot timpul in intarziere! Mereu pe fuga, mereu nervoasa, mereu uitam ceva si Doamne fereste de o situatie neprevazuta (nu-si gasea junioara vreo chestie, se bloca incuietoarea de la intrare, imi patam bluza cand pregateam pachetelul, etc.) ca atunci chiar era bai! Am inceput sa ma trezesc mai devreme cu o ora, adica la ora 6. Ce de timp aveam!!! Aveam baia doar pentru mine, faceam pachetelul in liniste, aveam timp sa mananc ceva, sa-mi fac cafeaua, ba chiar sa citesc! Junioara avea timp sa se intinda si sa se fandoseasca, eram gata si plecam la timp.
   Acum 2 ani am adoptat un catelus, pe numele lui Pufica. Pufica sta in casa singurel aproape toata ziua. Pentru a evita "accidentele" din casa, l-am invatat cu un program de plimbare: dimineata la 6:30 si seara la 18:30. In fiecare zi este necesar acest program, pentru ca, indiferent de vreme sau cheful nostru, Pufica face pipi si caca zilnic. Pentru ca deja ma trezeam la ora 6, mi-a fost foarte usor sa aloc 30 de minute plimbarii matinale, fara sa imi dau programul peste cap. De la 6 la 6:30 imi fac rutina de dimineata in liniste (spalat, imbracat), de la 6:30 la 7 merg la plimbare cu Pufica, de la 7 la 7:30 am timp sa mananc, sa pregatesc pachetelul, sa-mi fac cafeaua, sa pornesc copila la scoala si sa-mi fac patul. Am timp pentru toate si incep bine fiecare zi 😄
   Al treilea obicei adoptat: imi fac patul in fiecare dimineata. Poate parea un obicei prea putin important. Intr-o zi chiar m-a intrebat junioara:
   - De ce faci patul? Nu intra nimeni la tine in camera si oricum te culci in el diseara.
   Da, la noi in camera nu intra musafiri, patul doar noi il vedem, noi suntem plecati de acasa toata ziua, seara ne culcam in el. De ce insist totusi sa-mi fac patul dimineata?
   Ca si spalatul vaselor seara, mi se pare foarte important sa-ti faci patul dimineata. Chiar daca doar noi vedem patul ala, noi contam indeajuns de mult pentru a ma stradui sa fac patul in fiecare dimineata. Daca patul este facut, practic trei sferturi din curatenia camerei este facuta si cui nu-i place o camera curata? In camera ne odihnim si ne umplem bateriile pentru o noua zi. O camera dezordonata te deprima si te enerveaza, pe cand o camera ordonata iti da o stare de bine si te relaxeaza. In plus am observat ca daca patul este facut, avem tendinta sa nu mai punem haine peste tot si nici sa depozitam in camera tot felul de chestii 😄
   Urmatorul pe lista este: strange dupa tine. La asta lucram acum 😄

vineri, 23 martie 2018

Am nevoie de ajutor


   De foarte multe ori am tendinta sa fac totul singura. Am impresia ca singura fac treaba mai bine si mai repede. Obisnuiam sa refuz mai mereu ajutorul oferit pentru terminarea treburilor casnice.
   - Ma descurc. Multumesc! - cam asta era raspunsul ori de cate ori sotul sau fetita ma intrebau daca ma pot ajuta la ceva.
   O vreme chiar m-am descurcat cu tot. Apoi a aparut frustrarea. Parca nu mai terminam treaba, parca nu mai aveam deloc timp pentru mine si pentru micile mele placeri, parca prea le faceam doar eu pe toate, parca nu ma intelegea nimeni, parca nimeni nu ma ajuta... Da, gandeam ca nimeni nu ma ajuta si ca sunt OBLIGATA sa fac eu totul singura. Chiar ma plangeam prietenelor mele de acest lucru!!!
   Mi-am pus totul in carca: curatenie, mancare, cumparaturi, buget, plati, lectii cu junioara... Aveam in fiecare zi liste interminabile cu tot ceea ce vroiam sa fac. Bineinteles ca nu le puteam face pe toate si bineinteles ca multe ramaneau nefacute. Din cauza acestor nefacute acumulam furie, ceea ce se transforma in tafna in relatia cu sotul si fetita mea.
   Intr-o zi mi-am dat seama de absurditatea lucurilor si asta doar pentru ca in ziua aia am rabufnit si i-am reprosat, pe un ton nu foarte jos, sotului meu ca nu face nimic si ca lasa totul pe mine. El s-a uitat la mine mirat si mi-a zis:
   - Nu stiu ce vrei de la mine! Nu-ti pot ghici gandurile! Daca te astepti sa fac ceva sau sa te ajut la ceva si vezi ca nu o fac, de ce nu-mi spui pur si simplu? Ori de cate ori te-am intrebat cu ce te ajut, mi-ai zis ca te descurci singura. Dupa o vreme am incetat sa te intreb si acum te superi pe mine? Pentru ce?
   Exact asta era cu adevarat problema mea. Cu glas tare spuneam ca nu am nevoie de ajutor, iar in sinea mea ma asteptam sa mi se ghiceasca gandurile si el sau junioara sa faca exact ceea ce vroiam eu sa fie facut, exact cum vroiam eu sa fie facut si exact cand vroiam eu sa fie gata. Aveam niste asteptari de la ei, dar asteptarile mele erau secrete si doar eu le cunosteam. Cum nici sotul meu si nici fata nu stiau (si nici acum nu stiu!) sa-mi citeasca gandurile, toata frustrarea mea era acumulata nefondat si acuzele mele la adresa lor erau nedrepte. Ce om intreg la minte poate avea pretentia sa fie facut un lucru intr-un anumit fel de cineva daca nu spune acelui cineva ce are de facut si cum sa faca?
   Initial am ramas muta, apoi mi-am dat seama de greseala mea si mi-am cerut scuze. Avea dreptate! Nu m-a pus nimeni sa fac totul singura. Cei de langa mine erau dispusi sa ma ajute, iar eu nu trebuia decat sa le cer ajutorul.
  Din acea zi am incercat sa ma abtin sa mai zic ca nu am nevoie de ajutor, ba chiar am acceptat ajutorul oferit chiar daca nu aveam nevoie de el 😃 De exemplu daca faceam mancare si sotul meu ma intreba daca am nevoie de ajutor, rapid ii pasam o ceapa sau alte legume sa le curete si sa le toace. Daca junioara ma intreba daca vreau sa ma ajute la treaba, rapid ii plasam o carpa sa stearga praful sau mopul sa stearga pe jos. Treaba merge mult mai repede, eu sunt mai putin nervoasa si pe deasupra am timp si pentru micile mele bucurii: o carte, un film, o sesiune de shopping 😃
  Deci am nevoie de ajutor pana la urma.

vineri, 16 martie 2018

O scot la vanzare


  Bineinteles ca m-am gandit sa mai scot la vanzare una alta din multele de care nu mai am nevoie: haine, reviste, carti, vesela, aparate electrocasnice si alte traznai. Cine nu s-ar gandi la asta in momentul in care se trezeste brusc, dupa o partida serioasa de eliberare a casei, cu un morman de chestii cu care nu stie ce sa faca? Au costat bani, deci valoreaza ceva. Nu?
  Este plin internetul de anunturi de vanzare si da, oamenii cumpara cele mai ciudate chestii. Stau si ma intreb insa daca ceea ce vroiam eu sa vand chiar merita osteneala sa o scot la vanzare? Cum ce osteneala? In primul rand trebuia pozat fiecare obiect in parte, apoi creeat anuntul, scris descriere cat mai relevanta, gasit pretul corect, gasit loc pentru depozitat lucrurile scoase la vanzare, verificat periodic contul de vanzator, negociat din cand in cand cei cativa lei pretinsi drept pret, refuzat din cauza transportului, asteptat la nesfarsit o noua oferta de cumparare, impachetarea corespunzatoare, drumul la posta, coada de la posta, riscul de a primi coletul inapoi.... Sa mai scriu? Timpul pierdut pentru aceasta activitate nici macar nu este recompensat la final cu niste banuti de care sunt multumita. Timpul inseamna bani, iar daca nu ies bani atunci nu se merita sa te implici intr-o astfel de corvoada. Desteapta mai sunt!
   Dar a costat atatia bani!!!
   Da, a costat atunci! Acum sigur nu mai primesc aceeasi suma, chiar daca obiectul este aproape nou. Banii au fost cheltuiti atunci, iar daca eu pastrez obiectul asta pe care am cheltuit acei bani, dar pe care nu il folosesc si sta degeaba intr-un dulap, in spatele altor chestii, nu inseamna ca sunt mai bogata. Inseamna doar ca am niste lucruri nefolositoare pentru mine, care ocupa loc degeaba in casa mea, care m-au costat niste bani la un moment dat.
   Uitandu-ma la obiectele stranse, mi-am dat seama ca nu aveau valoare reala, adica nu era nimic cu adevarat valoros acolo (o antichitate sau o opera de arta de exemplu) si nici valoare sentimentala nu mai aveau pentru mine. N-o sa fac pe viteaza sa afirm ca nu ma simteam vinovata ca vroiam sa scap de acele lucruri, dar pentru ca imi doream cu adevarat sa-mi eliberez casa nu am lasat acest sentiment de vina sa puna stapanire pe mine. Este greu sa decizi ca este momentul sa scapi de un lucru, mai ales daca este in buna stare, daca a fost primit cadou, daca a costat ceva bani. Greu, dar nu imposibil. De mare ajutor mi-a fost sa fiu cu adevarat sincera cu mine in momentul in care ma intrebam:
"Imi este de folos acum? Pot sta fara acest lucru? De ce vreau sa il pastrez?"
   La un moment dat m-am surprins ca tot mutam doua tigai dintr-o parte in alta a bucatariei. Tigaile erau din cele scumpe (una era faimoasa Trilogi iar a doua era una mare si grea, din fonta) si jur ca mi le-am dorit foarte mult cand le-am achizitionat. Dupa primele folosiri insa am inceput sa le ocolesc si foloseam tot alte tigai cand imi trebuia o tigaie. Prima nu-mi placea deloc din cauza formei ciudate si a doua era prea mare si prea grea pentru mine. Vroiam sa le scot la vanzare, cu gandul sa mai recuperez din investitia facuta, dar parca niciodata nu gaseam timp sa le fac poza si chiar sa le scot la vanzare. Atunci m-am intrebat daca nu cumva taraganam in mod voit toata treaba asta cu vanzarea pentru ca de fapt vroiam sa le mai tin un pic si poate poate sa le folosesc la un moment dat. Astfel as fi avut motiv sa le pastrez. Mi-a fost foarte greu sa recunosc ca exact asta faceam.
   Eram constienta ca daca le mai tineam in casa pana le gaseam cumparator, era foarte probabil sa nu le mai dau deloc. Pericolul asta este real pentru toate obiectele pe care le depozitezi pentru ca astepti sa le vinzi. Le ai tot timpul in ochi si vina este tot mai mare. Toata munca mea de lamurire cu mine insami era in pericol sa se duca pe apa sambetei! As fi ramas cu doua tigai, scumpe si foarte bune, pe care nu le-as fi folosit niciodata si pe care as fi continuat sa le mut la infinit prin diferite locuri din bucatarie sau camara. Asa ca le-am pus frumos in gramada de vase si ustensile de bucatarie pe care nu le mai vroiam, am chemat-o pe mama, pe una dintre surorile mele si pe una dintre finele mele (doar ele sunt in acelasi oras cu mine) si le-am lasat sa isi aleaga ce-au vrut din gramada aia. Nu mi-a ramas nimic pe stoc 😃 Acum toate lucrurile alea nefolosite de mine, inclusiv cele doua tigai, erau folosite cu drag in alte case.
   Uneori, in vacante, Teodora isi face curat in dulapuri si se duce cu tot ce a strans la un targ de vechituri din orasul nostru, Targul Porcilor pe numele lui. Vinde lucrusoarele (jucarii, hainute si incaltaminte care i-au ramas mici, accesorii care nu-i mai plac, rechizite care nu-i folosesc, carti primite de ea - toate in stare buna) cu preturi foarte mici, de genul 1 - 5 lei. Este insa o activitate de cateva ore intr-o zi de vacanta si pentru ea este foarte distractiv, mai ales ca se duce cu mama mea si mereu se alege cu cate ceva nou. Nu prea vine cu lucruri inapoi de la targ pentru ca stie sa scape de ele: le vinde foarte ieftin, daca cineva cumpara 2-3 obiecte mai primeste ceva gratuit, daruieste jucarii copiilor care vin la targ cu parintii lor. Daca cumva mai ramane ceva, pregatim o plasa pentru Crucea Rosie si o ducem imediat la centru dupa ce am umplut-o.
   Oare altii ce fac cu lucrurile pe care nu le mai folosesc?

sâmbătă, 10 martie 2018

De ce nu pastrez cartile citite


   Iubesc cartile! ♥♥♥
   Prima amintire cu mine cititnd este din vremea cand aveam vreo 6 ani. Primisem o carte cu povesti si pentru ca mama nu prea avea timp sa ne citeasca povesti, am inceput sa le citesc eu fratilor mai mici. Citeam cu greutate, pentru ca abia invatasem sa citesc, iar despre intonatie nici nu putea fi vorba 😄, dar asta nu ma impiedica in vreun fel. Ardeam de nerabdare sa aflu sfarsitul fiecarei povesti, prin urmare ma ambitionam sa citesc.
   Cu timpul am devenit foarte buna la citit cu voce tare. Imi schimbam vocea la fiecare personaj, citeam fluid si reuseam sa captez atentia ascultatorilor mei fara prea mare greutate.
   Parintii mei s-au prins repede ca cititul era pasiunea mea, prin urmare imi cumparau mereu carti in loc de alte cadouri. Ma bucuram mult de fiecare carte in parte, le iubeam, le ingrijeam si eram foarte zgarcita cu imprumutatul lor. Sufeream mult cand una dintre cartile mele patea ceva.
   Colectia mea de carti era impresionanta. O consideram a mea, chiar daca mama mereu avea grija sa-mi aduca aminte ca, chiar daca acele carti le-am primit eu cadou, nu insemna ca fratii mei nu aveau acces la ele. Am zis ca eram posesiva si zgarcita?
   Familia mea s-a mutat de multe ori de-a lungul copilariei mele. In timpul acestor mutari cartile au avut de suferit: unele s-au distrus, altele au fost date pentru a mai usura bagajele. Cu toate acestea, biblioteca din casa parintilor mei este si azi ticsita de carti.
   Cand m-am maritat si m-am mutat din casa parintilor mei, mi se parea tare ciudat ca nu aveam biblioteca in casa. Cartile erau parte din viata mea si fara ele parca nu aveam rost. Bineinteles ca am inceput sa-mi cumpar carti, iar cand eram intrebata ce-mi doresc cadou raspunsul era mereu un titlu de carte. In scurta vreme am adunat o noua colectie frumusica de carti. Sotul meu chiar mi-a confectionat o bilioteca suspendata, cu patru rafturi, foarte incapatoare si tapanoasa, pe care mi-a fixat-o de un perete in camera noastra. Nu mi-a trebuit prea mult sa o umplu cu carti 😃
   Ca orice colectie insa, iti mananca foarte mult timp pentru intretinere si curatare. Praful se aseaza pe orice, iar o biblioteca plina de praf nu este o chestie prea draguta la care sa te uiti. Aveam si mania asezarii cartilor dupa numele autorului si dupa culori si marime, prin urmare de fiecare data cand trebuia sa pun o noua carte in biblioteca imi lua ceva timp sa mut altele pentru a-i gasi celei noi locul perfect. Intr-un astfel de moment am avut o revelatie: ce fac eu cu cartile astea? Da, le citisem pe toate. Unele mi-au placut, altele nu. Nu-mi placea sa le imprumut si foarte foarte rar citeam o carte inca o data. Soarta lor era sa intre in hibernare pe rafturile bibliotecii mele, acoperite de praf. Ce soarta trista le harazisem!
   Am incercat sa-mi gasesc scuze de genul: le pastrez pentru copil, poate o sa-mi trebuiasca. Junioara mea insa nu ma mosteneste si nu citeste carti daca nu este obligata de vreo profesoara, iar in era asta a calculatoarelor gasesti orice informatie pe internet.
   Pentru ca nu am vrut sa-mi las cartile sa moara, am inceput sa le fac cadou prietenilor pasionati ca si mine de carti. Cand am vazut cu cata bucurie erau primite si citite, am fost si mai motivata sa continui acest lucru. Citind in prealabil cartea ce urma sa o daruiesc, stiam cui sa o dau cadou 😃
   Cand m-a apucat nebunia eliberarii, am sortat si cartile ce le mai aveam in biblioteca. Am luat fiecare carte in mana si i-am hotarat soarta. Unele urmau sa fie cadouri, altele urmau sa fie donate bibliotecii municipale si doar o mica parte dintre ele au ramas in biblioteca mea. Nu am aruncat carti!
   Biblioteca mea are in continuare patru rafturi incapatoare, dar acum gazduieste pe un raft albumele cu fotografii si fotografii inramate, pe alt raft CD-uri si DVD-uri, pe al treilea raft sunt cartile ce le pastrez, iar al patrulea este raftul de sortare. Pe acest ultim raft am asezat cartile in trei teancuri: de citit, de facut cadou, de donat la biblioteca. In momentul in care am terminat de citit o carte o asez direct in teancul destinat cadourilor sau donarii, iar daca decid ca o mai pastrez, o pun pe raftul destinat cartilor pastrate. Din cartile puse la pastrare, periodic scot carti pentru cadouri sau donat, pentru ca nu vreau sa depasesc limita de un raft destinat cartilor pastrate. Si da, in continuare imi cumpar carti 😃

Cele mai citite articole din acest blog