marți, 22 ianuarie 2013

Concert in memoria unui inger - Eric-Emmanuel Schmitt


Cred ca deja este stiut ca sunt fan Eric-Emmanuel Schmitt. Imi plac mult cartile lui, pentru ca sunt scrise aparent simplu, dar plin emotie. Imi place stilul lui de a aduce la lumina cele mai profunde ganduri si sentimente, fara a se pierde in cuvinte mari si greu de inteles. Sfarsitul fiecarei nuvele este neasteptat, iar firul povestii te prinde in mreje si nu-ti da drumul pana la final. Curiozitatea este tot timpul alimentata cu noi si noi detalii, tinand astfel plictiseala sau pierderea interesului la distanta mare.  
Cartea contine patru nuvele:
1. Criminala
O doamna trecuta de prima tinerete, banuita de tot satul ca si-a ucis barbatii si amantul dar gasita nevinovata la judecata, impune respect si frica tuturor. Nu are prieteni si nu socializeaza. Asta pana cand in mica localitate este repartizat un preot nou. Acesta reuseste sa afle adevarul despre cele intamplate cu sotii doamnei si cu amantul ei, chiar de la doamna respectiva, in timpul confesiunilor.
2. Intoarcerea
Un marinar aflat pe un vapor in mijlocul oceanului primeste vestea nefericita ca fata lui a murit. Intrebarea este: care fata? El are 4 fete si in telegrama primita nu este precizat nici un nume. Pana in ziua in care se intoarce acasa el nu reuseste sa afle acest lucru. Este macinat de vinovatie pentru ca isi da seama ca pana in acel moment nu si-a cunoscut fetele cu adevarat si nici nu le-a pretuit la adevarata lor valoare. Aceasta povestire are un final trist, dar totodata vesel pe care va las sa-l descoperiti singuri.
3. Concert in memoria unui inger
Doi tineri muzicieni participa la o intrecere si sunt implicati intr-un accident grav. Destinele lor sunt complet schimbate si groaznicul secret ii transforma definitiv. Peste ani multi destinul ii aduce iar impreuna si toate datoriile vor fi platite.
4. O iubire la Elysse
Iubirea perfecta dintre presedintele Frantei si prima doamna, laudata de reviste si data drept exemplu tuturor este chiar perfecta? Este macar iubire? 
Intrigi la nivel inalt, tradare, minciuna, banuieli... Va reusi dragostea sa le invinga?

Toate cele patru nuvele trateaza aceeasi tema: dragostea. In fiecare poveste este aratata o alta fata a dragostei, cu tot ce implica ea: vinovatie, teama, furie, secrete, neliniste, remuscari, nesomn, dorinte, devorare... Printre randuri, aparent intamplator, este invocata Sfanta Rita - patroana cazurilor disperate. 
O carte frumoasa si sensibila, perfecta pentru un cadou de suflet. 
Recomand aceasta carte! Este o lectura placuta si emotionanta.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Cele mai citite articole din acest blog